Home » D:News » Cum îi sfătuieşte un robot pe locuitorii unui orăşel să se izoleze

Cum îi sfătuieşte un robot pe locuitorii unui orăşel să se izoleze

Cum îi sfătuieşte un robot pe locuitorii unui orăşel să se izoleze
Publicat: 15.04.2020
Un robot care sfătuieşte locuitorii să se izoleze a apărut pe străzile unui orăşel din North Yorkshire, după ce britanicii nu au luat în serios primele avertismente ale autorităţilor legate de izolare.

Pe străzile unui orăşel din North Yorkshire a apărut primul robot care sfătuieşte locuitorii să se izoleze. Robotul Dalek a fost filmat de britanici în timp ce anunţa locuitorii să rămână în case.

Poliţia a folosit imaginile devenite virale pentru a-i convinge pe britanici să respecte măsurile de prevenire a extinderii infecţiilor cu Covid-19.

Într-o secvenţă surprinsă de un utilizator, Dalek spune: „Toţi oamenii trebuie să rămână în case. Toţi oamenii se vor autoizola. La porunca lui Dalek”.

Un utilizator glumeşte răspunzând: „Nu mă voi certa cu Dalek”. Roboţii Dalek au apărut pentru prima dată în serialul „Doctor Who”, în 1963, potrivit Mediafax.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase